UEFA a desemnat o brigadă din Polonia la meciul CFR Cluj – Lazio, de joi, din grupa E a Europa League. La centru va fi arbitrul Daniel Stefanski, în vârstă de 42 de ani.
La cele două linii, Stefanski va fi ajutat de asistenții Marcin Boniek și Dawig Igor Golis, în timp ce al patrulea arbitru a fost desemnat Damian Sylwestrzak.
Daniel Stefanski a debutat în prima ligă din Polonia în 2009, iar în cariera sa a mai arbitrat partide din preliminariile Liga Campionilor și din grupele și 16-imile Europa League. În sezonul actual, polonezul a arbitrat două partide în Europa League: Torino – Soligorsk (turul 3, scor 5-0) și Gent – Rijeka (play-off, scor 2-1).
Partida dintre CFR Cluj și Lazio, din grupa E a Europa League, se va disputa pe Stadionul Dr. Constantin Rădulescu, joi, de la ora 19:55. Celelalte formații din grupa E sunt Rennes și Celtic Glasgow.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER